Primii pasi :)

Azi e una din zilele acelea care nu vreau sa se mai termine :). Nu stiu cum sa mai impart bucuria. Alexandru s-a desprins de mana, apoi de degetul meu si ...merge sustinut, pasi siguri si drum lung. Aproape ca nu mai merge dabusilea( ceea ce mi-e dooor sa-l aud cum strabate el bum bum bum tot holul si apoi se-aud genunchi pe linoleum si apoi pam! in bratul canapelei si se ridica in picioare ;))  ).

 De-acum sa te tii :D.

Puiul meu creste si se vede deja cu ochiul liber ca nu mai e bebele de ieri. Cat de frumoase sunt bucuriile astea simple si cat de pline de o energie care-ti incarca bateriile dupa oricate nopti de somn intrerupt si dimineti bezmetice :).

Alexandru si noi ... la 1 An :)

Am implinit 1 an! Toti 3, fiecare cate un an al lui propriu, in care ne-am atins si depasit limite, fie ele de inaltime, greutate, rezistenta la stress sau nesomn. Dar toti 3 am avut de invatat cate ceva. Alexandru s-a descoperit pe el, pe rand: maini, picioare si alte parti ale corpului, apoi a inceput sa ne cunoasca pe noi. Eu mi-am contrazis majoritatea ideilor acumulate de-alungul timpului despre cum va fi cand va veni bebe :). S-au spulberat multe mituri: l-am leganat  tinut strans la piept ori de cate ori a simtit nevoia(culmea ca si noi am simtit :) ). In raspuns, el nu a ramas un rasfatat care cere sa fie luat mereu in brate.

 In timp( dupa destul de mult timp) l-am luat sa doarma cu noi si-am avut revelatia faptului ca ne era atat de bine impreuna!! Si nu, n-am facut-o din comoditate. Probabil ca "toate la timpul lor" sunt aranjate acum exact cum trebuie. Nu exista rasfat mai mare pentru noi decat sa ii dedicam toata atentia, iar rasplata este ca vedem cum, sub ochii nostri, se dezvolta atat de frumos, puiul de om.

Din prima zi cand am nascut am avut nostalgia clipelor care treceau si stiam ca o sa-mi fie mereu dor de el ca "bebe", asa ca am sorbit pur si simplu toate momentele, inclusiv alea in care plangea noaptea fara sa inteleg exact de ce.( la momentul respectiv bine-nteles ca interveneau si ceva nervi si frustrare ca nu intelegi ce se intampla...insa acum putem zambi/vorbi relaxat despre asta :)  ).

 Primul an este anul de bebe, cu cat se apropia mai mult data de 3 noiembrie cu atat simteam mai mult ca bebe nu mai e ... bebe :). Este cea mai mare schimbare pe care am perceput-o cu ochiul liber dar mai ales cu inima.

Alexandru creste si, odata cu el, cresc si aripile noastre. Intelegem acum ce inseamna evolutia si cat de importanta este ea. Intelegem ce anume din evolutia noastra ca oameni trebuie pastrat cu noi tot drumul si ce trebuie sa invatam, pentru ca apoi sa putem lasa de-oparte. Cufarul cu amintiri din podul casei se umple incet incet, in timp ce noi petrecem timpul cu bucuria celor (re)invatate si intelese. Cumva am impresia ca, a avea copii, este sansa pe care Dumnezeu ne-o da pentru a ne redescoperi pe noi. Asa cum de multe ori avem imaginea unui deja vu, tot la fel copilaria copiilor nostri aduce in prim plan o lume de mult lasata in urma. Uitata sau nu, trista sau vesela, e si momentul nostru in care putem reface momente care ne-au durut, bucurandu-ne de un alt scenariu. 

La multi ani, Alexandru! :)