Dreaming of a white Christmas

Buna dimineata ...

Nu stiu daca e de la incalzirea globala dar asta mi-a venit in minte acum, gandindu-ma la o dimineata de toamna tarzie sau iarna devreme cand m-am trezit si, cu ochii jumate deschisi, am ridicat jaluzeaua si-am vazut alb in fata ochilor. La fereastra mea venea in fiecare an iarna cea adevarata si zgomotul masinilor era estompat de o plapuma de zapada. Era zapada de colo pana colo, copacii erau albi de parc-ar fi nins cu fulgi giganti. Nici nu ma mai intrebam cand a avut timp sa ninga atat, pentru mine era de-ajuns surpriza din zori. Era ca atunci cand venea Mosu', eu nu-l vedeam niciodata, dar gaseam intotdeauna cadourile sub brad. Si eram cea mai fericita.

Uneori mama imi spunea sa stau cuminte in camera si se ducea si suna la usa ca si cum ar fi venit cineva, purta o conversatie scurta si apoi venea sa-mi spuna ca era Mosu' si fiindc-am fost cuminte mi-a lasat daruri. :) Iar eu de fiecare data adormeam cu cadourile langa mine :)).

Stateam ore-n sir in fata bradului, intr-un lighean mare in care de obicei mama framanta cozonaci. Puneam in el o perna fantezie si era perfect pentru a sta la lumina instalatiei de brad cu starter( adik cilindrul acela mic care facea sa clipoceasca luminitele:)), inconjurata de miresme de portocale. Pentru mine chiar si-acum mirosul de portocale ma duce cu gandul la sarbatorile de iarna.

Revenind la zapada, nimic nu se compara cu zapada care trosneste sub cizme. Zapada aia care nu se flescaie cand treci peste ea, ci dispare primavara daca nu iese administratorul cu oamenii din bloc s-o dea la o parte.

Mi-e dor de florile de gheata care se formau pe geamurile bucatariei de la tara, de mirosul sobei de teracota cu lemne care trosnesc si de caldura ei cand veneam de la joaca cu picioarele sloi. De sania de lemn care fusese a unchiului meu si m-a invatat cum o dadea el cu ceara ca sa zboare ca gandul pe vremea lui ... De copiii care veneau cu Capra sau cu Plugusorul, iar Mosu' razbea cu greu sa ajunga cu darurile din bucataria de vara pana-n casa, imbracat cu cojocul mamei intors pe dos. Caci o vreme chiar a tinut poanta. Si chiar si dupa ce-am descoperit "smecheria" tot ma mai uitam pe cer sa vad o sanie cu reni ...

Cred ca sunt unele adevaruri pe care nu vrem sa le acceptam niciodata. Sunt adevaruri pe care le vrem a fi minciuni si minciuni care nu ne deranjeaza niciodata; si ne lasam de buna voie in voia fanteziei de a mai avea inca o data simtamintele de copil, macar in seara de Ajun.

Opriti incalzirea globala !

Mi-e dor sa fac ingeri de zapada.

Mi-e dor de o iarna adevarata.