Iarna la Boţesti

Toamna a plecat demult, afara ploua cu fulgi mari … ce inseamna pentru mine iarna? In nostalgie inseamna vacanta, derdelus, sania de lemn a unchiului Gica, data pe talpici cu ceara ca sa alunece mai bine, haine groase inghetate sloi si care pastrau forma corpului chiar si dupa ce le dadeam jos de pe mine, sunetul pridvorului de lemn cand bocaneam tare pana ajungeam in casa, soba cu lemne de care ma lipeam cu totul ca sa dezghet ce-a mai ramas pe sub hainele inghetate….
Pe-atunci nu imi faceam griji ca ninge prea mult, ca se-nchid drumurile, nu mai circula trenurile sau avioanele. Bucuria crestea direct proportional cu stratul de zapada.
Nu stiu ce-ar fi insemnat iarna fara “iarna la tara”. Mereu imi repet cat de norocoasa sunt ca am trait asemenea momente. Acum mi se pare ca o viata paralela. Ma transcriu total intr-un alt univers.
Un univers in care iarna miroase a lemne de foc incingand soba de teracota. In care ne strangeam cu totii la o masa mica de lemn, pe scaunele de lemn ( scaunul meu era singurul rotund, “ca sa nu-mi turtesc fundul” ). Intotdeauna aveam povesti la masa si, oricat de pretentioasa am fost la mancare, abia asteptam sa ma bat cu toti pe bulzul aburind. Maica taia mamaliga cu ata iar ciorba o mancam din farfurie eu, fiindca eram “orasanca”. Niciodata gustul mancarii n-a fost mai adevarat decat acolo, cu totii stransi in cuinie la Maica.
Maica, era pe-atunci mama mamei mele. Bunica mea, dar asa am obisnuit sa-I spun: Maica. Vacanta de vacanta devenea din ce in ce mai mica de statura (asa cum o vedeam eu), o femeie slabuta dar puternica, pe care toata viata mea am cunoscut-o imbracata in straie populare, cu ie, fota si bete. Cu basmaua care-I acoperea parul lung impletit si, in ciuda varstei, foarte putin albit. Mai deloc. Maica mea avea parul saten si un ten frumos, aproape neted, de invidiat. Radea cu pofta, avea o voce melodioasa chiar si cand era suparata. Pentru mine a fost exemplul adevarat al omului admirabil de simplu dar cu toata viata in spinare. Permanent avea treaba. Daca nu era la fan era la sapa, daca nu era timpul de sapa era la cules, iar cand nu era nici timp de cules torcea lana, instala razboiul si tesea macaturi sau perdele sau ce se mai gandea ea sa faca zestre la fete si la baiat.
“Mamaie, ai grija sa nu te pape cocosu'! “. Aveam un cocos mare in curte si stiam ca e foarte tzantzos si periculos, eu fiind mai de la oras, stateam pe sala si supravegheam toate animalele de acolo. Cand am crescut deja imi placea sa vorbesc in jargonul tinutului : “Ai inchis fa vacile?” ( a se citi “fa” cu a de la aer) … Cand ma aducea unchiul meu la inceput de vacanta si mai lua pe catecineva in masina, eu ii atrageam atentia ca nu sunt taranca, eu sunt Mihaela de la Ploiesti. Dar cand vin la tara imi place sa vorbesc ca la tara.
Un scartzit lung si-apoi o poarta grea de lemn trantita – erau semnalul ca a intrat cineva in curte. Cand reveneam, de fiecare data imi parea ca acolo timpul a stat in loc cand am plecat si a repornit odata cu intoarcerea mea. Pe portita mica de langa putz apareau copiii chicotind si strigandu-mi numele. Se stia, a inceput vacanta, toti (4) eram acolo: Nanus, Dan, Emil si cu mine.
La tara l-am cunoscut pe Mos Craciun si tot acolo s-a naruit acest mit, cand l-am zarit pe geamul casei pe unchiulmeu imbracand pe dos cojocul mamei. Pe de-oparte ma bucuram caci Mos Craciun e unchiul meu ! :). Glumesc, defapt oricum eram linistita si ma gandeam ce fericita sunt si ce trist ca ceilalti copii nu il au pe Gica. Desi am incercat sa-I spun, cred ca nici acum nu realizeaza cat de mult a insemnat el pentru mine in tot acest timp.

Am uitat sa zic ceva de Contzu. Era si el un copil deja foarte batran, nu putea sa mearga cu picioarele lui si-avea de cand il stiu doua carje. Avea o casa izolata langa coasta, in care statuse multi ani cu mama lui, apoi a ramas singur. Nu facea altceva decat iesea la drum si statea exact unde coteste drumul pe langa casa noastra ca sa mearga mai la deal, statea si se uita la cine trece. Existenta lui nu o putem uita, el era mereu acolo si zambea tot timpul mai ales cand il intrebai cate ceva. El era Contzu, nu deranja pe nimeni, nu facea galagie, cred ca era foarte timid si a imbatranit asa, copil timid. Dar un personaj din amintirea mea. La fel ca si Tzatza Viorina de peste drum, Tzatza Tola, Nea’ Ion, Tzatzica, Nea' Neculae Brebu, Tanti Aurica si Nea’ Ionel. Toti erau “batrani” inca de cand eram eu mica.

Noptile de iarna erau cufundate in liniste, iar de sarbatori veneau copiii din sat cu colinde si cu Plugusorul. In drum, in dreptul casei, era un stalp cu un bec, cum nu erau prea multe pe-atunci. In lumina lui, tot ce se intampla afara era ca un spectacol pentru mine. Acum mai vad asa ceva doar la televizor cand mai scapa vreo emisiune cu traditii ….
Daca ar fi sa schimb ceva ar fi momentele in care plecam si, cat era dealul de lung pana davale, Maica statea in mijlocul drumului si o mana o flutura in vant si cu cealalta isi stergea lacrimile. “De ce plangi Maica?” Nu stii ca vine imediat urmatoarea vacanta si ma-ntorc? Abia astept” .

M-am intors si acum, in noiembrie, dupa mult prea multi ani … Vacantele s-au dus si odata cu ele s-a inchis si Universul meu paralel. In mintea mea totul e asa cum l-am lasat. Am regasit casa, un pic mai batrana si ea, magazia mare, cuinia, grajdul si ceairul. Vad cu ochii mintii oamenii pe care-I stiam mereu acolo. Coasta pe care cautam iarna vizuini de vulpi, drumul pe care l-am urcat si coborat de mii de ori si constat acum ca toate amintirile mi se imbulzesc in minte si defapt nu prea mai pot scrie nimic, pentru ca tot ce-mi amintesc imi apare pe retina si, prin ochii mei dac-as putea, v-as lasa sa vedeti franturi nepovestite din iernile mele de la tara.
Cred ca iubesc sarbatorile cu atat mai mult cu cat imi aduc in minte de fiecare data sentimentele pe care le-am trait de mica iar spiritul sarbatorilor e defapt spiritul oamenilor pe care i-am avut intotdeauna aproape si inca ii mai simt, mai ales in preajma Sarbatorilor. Impreuna cu cei cu care imi petrec acum sarbatorile.

Si sa nu uitam ce este cel mai important, de Craciun s-a nascut Iisus ! De aici avem pacea, credinta, dragostea si speranta. Sa ne incalzim putin sufletul! Sarbatori fericite ! :)