marți, 25 aprilie 2017

Primii 7 ani de casatorie. La multi ani noua! :)



Cei 7 ani de-acasa ai casniciei noastre s-au implinit azi. N-as zice ca e doar o chestiune de noroc sa ajungi sa-i sarbatoresti. Cele mai bune parti s-au bazat pe faptul ca am reusit sa depasim acele parti mai putin bune.
Fara alte definitii si explicatii, cred ca suntem aici pentru ca ne-am iubit destul de mult si de inexplicabil incat ne-am incadrat perfect in definitia iubirii neconditionate. Restul sunt doar motive de sarbatorire :)
La multi ani noua! La fel ca'n prima zi, dansam in fiecare zi fara repetitie. Chiar daca nu iese perfect, e mereu original :) <3 p="">

joi, 2 februarie 2017

Iubirea, bucuria si intelepciunea sa ne fie calauza!



 Ne-am strigat furia ca sa ne lepadam de ea ca de Satana, sa ne ramana sufletul impacat si frumos. Pastram cu noi energia pozitiva, cea care ne ajuta sa ne invingem orice frica si o sa ne dea putere sa continuam sa facem lucruri frumoase, care sa ne bucure pe noi si pe ceilalti.
Protestul asta este plin de noi si de copiii nostri. La fel ca viitorul. Suntem si vom ramane luminosi si veseli. Participarea noastra arata ce inseamna libertatea, asa cum o vedem noi, prin exprimarea a ceea ce simtim. Pasnic dar hotarat.












miercuri, 11 ianuarie 2017

O zi cat o vacanta de iarna


Iarna a venit dupa calendar, dar zapada s-a lasat asteptata. Noi am fost s-o cautam saptamana trecuta la munte, ea s-a hotarat sa ne faca o vizita si in orasul nostru.
Cu ocazia asta, am primit, bonus, vacanta. Pai ce rost avea sa ninga si sa fie asa o mare de zapada, daca toti am fi fost nevoiti sa mergem la gradinita/scoala/serviciu si sa pierdem toata distractia? :)
Multumim pe aceasta cale celor care ne-au dat liber la zapada.
Azi s-a stat la coada la tunelul de zapada si chiar si toboganul a functionat.
Merita sa mentionez ca tunelul a fost facut integral, prin metode bine gandite, de copiii mari ai copiilor mici din parc :).











miercuri, 23 noiembrie 2016

Fara titlu






Zilele trecute am aflat ca cineva a plans de bucurie DOAR pentru faptul ca am imbratisat-o si am pupat-o pe obraz. E adevarat, nu ne vazusem niciodata. Dar ne cunosteam, din povesti, de ani de zile. S-a intamplat in timp ce eram pe fuga sa plecam din localitate: eu,  sotul meu si baietelul nostru. 
Oricat ati fi de grabiti, totusi, nu treceti in graba pe langa oameni. Mai ales daca va intreaba ceva, orice si oricat de nesemnificativ ar parea pentru voi. Oriunde in jurul vostru se afla o persoana pe care o cunoasteti macar din povesti si careia i-ati atins sau v-a atins  sufletul macar o data. Avem nevoie de atentie. Avem nevoie de mangaiere, chiar si atunci cand ne e bine. Chiar si atunci cand avem o familie mare sau, dimpotriva, cand stam fata in fata cu cineva pentru care suntem singura persoana care o intreaba de sanatate.
 In fiecare zi deschideti o usa nedeschisa, salutati o persoana necunoscuta si zambiti-i. S-ar putea sa va incarcati cu o energie pozitiva care sa va ramana (macar) pentru toata ziua. Eu inca o mai pastrez :)

joi, 3 noiembrie 2016

3 ani! La multi ani! :)



 De curand am avut o revelatie: Toata viata am investit in timpul petrecut impreuna cu familia mea.
De cand s-a nascut Alexandru, s-a triplat iubirea, s-a marit ziua iar timpul a inceput sa aiba o alta insemnatate. Nu se mai masura in ore de job, mers cu tramvaiul si socializare. A inceput sa se masoare in mese de san, ore de somn, plimbari si, eventual, baite.
Ne-am remodelat programul dupa noile cerinte. Aveam deja in cap ca omuletul mic vine in viata noastra nu ca sa ne-o faca mai grea, ci sa cunoasca si el lumea, datorita noua. L-am primit asadar in casa noastra(pregatita acum si pentru el), l-am introdus prietenilor nostri(cu multi dintre ei se cunostea deja inca de cand era in burtica :) ) si i-am daruit toata iubirea de care eram capabili.
Am trecut prin timp si am acumulat momente memorabile, pe care nu stiu cat de bine am reusit sa le gesionam dar cu siguranta le-am apreciat pe toate. Cred ca n-am imbatranit prea mult, sau daca imbatranisem putin pana acum 3 ani, ei bine fix acum 3 ani viata noastra a inceput din nou. 
Suntem (inca) proaspat parintii unui baietel care s-a nascut, a crescut si ne-a crescut si pe noi ca parinti. Ne-am vazut crescand unii pe ceilalti, copilarind impreuna si (re)descoperind lucrurile alea marunte care inseamna viata. Orice regret sau neimplinire as fi avut pana acum 3 ani s-a sters cu un burete maare si tot ce mi se parea imposibil pana atunci a devenit dintr-odata realizabil. 
Am invatat inca o data ca iubirea nu se masoara in vorbe si ca cele mai minunate momente am ratat sa le fotografiez, traindu-le. In rest, suntem 3 oameni care impartim acelasi sentiment de bucurie si de recunostinta pentru tot ce am primit in dar, intr-o zi de 3 noiembrie, acum 3 ani. 

La multi ani Alexandru! Astazi ai implinit 3 ani!  :)




marți, 3 mai 2016

Doi ani si sase luni !


Alexandru, cati ani ai?
2 years and ... five months! ( 2 ani si 5 luni) raspunde el aratand pe degete.
Alexandru, azi ai implinit 2 ani si 6 luni (2 years and 6 months). Ai mai crescut un pic.
2 years and five months! Repeta el razand strengareste.
Oare copilasii isi dau seama cand cresc ? :)


La multi ani sufletel! Esti un bebe mic asa cum spui tu dar ai un suflet maaaare si suntem extrem de fericiti sa te vedem crescand.



duminică, 3 aprilie 2016

Ca in fiecare zi de 3 :)

Mi-am amintit azi cum numaram lunile in primul an din viata lui Alexandru si din noua noastra viata alaturi de el.  Mi-am dat seama ca asa mai facem si acum, la 2 ani si 5 luni. Sarbatorim adica. Poate nu cu acelasi fast dar sigur cu aceeasi bucurie si multumire.
Fiecare zi e o binecuvantare si o tratam ca atare.
La multi ani Omulet!! :)