Ne-am intors zilele trecute dintr-o plimbare pe care ne-o doream, asa incat atunci cand s-a ivit ocazia n-am mai stat pe ganduri( n-am mai carcotit ;)) ). Am citit ce era de citit, am incercat sa ne inarmam cu multe informatii asa incat sa pierdem cat mai putin timp cu orientarea pe-acolo. Evident, aventurile n-au lipsit :D dar, ca de obicei, nu ne-au facut probleme prea mari.
Asadar am aterizat in Napoli cu gandul de a manca celebra pizza acolo unde s-a inventat ea. Si, desigur, sa ne facem siesta prin ceva locuri deja celebre din Napoli si imprejurimi :).
Napoli, al 3-lea oras ca marime din Italia, te primeste cu un aeroport care ti se pare f mic cand aterizezi si o imensitate cand pleci si, evident, ajungi in ultimul moment ;)). Este un oras vechi dar parca inca neterminat. Nu m-am convins daca santierele pe care le vezi in diverse locuri au menirea sa-i strice din farmec sau din contra, sa mai scoata la iveala din farmecul subteran.
Am ajuns la locul pe care l-am ales pentru cazare si care, spre surprinderea noastra, era intr-o zona foarte centrala, iar pe proprietar l-am gasit chiar in poarta, ne-a zis pe nume asa incat ne-am linistit: eram asteptati :), am ajuns repede, hai sa lasam bagajele si sa fugim ;)). Si-am fugit spre Vezuviu... Am realizat pe drum ca n-am scapat de raul de serpentine dar satisfactia de a ajunge pe marginea craterului a depasit spaima ca va trebui sa ne-ntoarcem pe acelasi drum :. Se spune ca muntele Vezuviu este singurul vulcan activ de pe continentul european, inca mai fierbe in adancul lui si nu e exclus nici sa mai erupa din cand in cand, dar la lucrul asta te gandesti numai cand vezi aburii de sulf iesind dinauntrul craterului ... Privesti in jur la orasul Napoli si imprejurimi si nu prea intelegi cum de atatia oameni au curajul sa locuiasca acolo, in locuri care pot avea soarta pe care au avut-o Pompei si Herculaneum(
http://www.natgeo.ro/natura/catastrofe/8397-numaratoare-inversa-pentru-vezuviu?showall=1viu?showall=1). Si cred ca iti pui problema asta mai mult cand te afli acolo sus in varf, pe marginea craterului decat atunci cand esti in Napoli. Este un simt al distantei mult mai pregnant, pare mult mai aproape Napoli vazut din vulcan decat vulcanul vazut din Napoli ...
In a doua mare jumatate a zilei am mers la Sorrento, renumit pentru celebra bautura Limoncello. Un orasel statiune care merita savurat la fel ca si bautura mentionata. Hoteluri luxoase pe marginea stancilor, faleza de deasupra marii, treptele care te coboara in soseaua care duce spre port ... totul iti lasa impresia ca te afli intr-un film retro cu efecte de nou. Acolo am asteptat soarele din acea zi sa apuna, ne-am luat la revedere pentru scurt timp, fiindca a doua zi ne-am trezit foarte devreme, ne-am savurat cafeaua (si unii ceaiul) pe terasa iar privelistea din jur ne-a incarcat cu energie pentru a face o noua excursie, de data asta la Pompei.
Sincer, am avut un sentiment foarte ciudat la Pompei, mai ciudat decat in craterul Vezuviului. A fost o zi foarte"windy" si parca vuietul vantului printre peretii caselor din Pompei faceau sa auzi strigate infundate ale oamenilor care au fost acoperiti de lava acum nici 2000 de ani. Strazile ordonate, curtile si casele lipite una de alta, brutaria, amfiteatrele, stadionul, templele si ce oi mai fi scapat eu din vedere, totul era amplasat dupa intr-o ordine foarte clara. In mijlocul ruinelor iarba era verde si in general oriunde priveai vedeai piatra sau iarba. Si ceva pamant. Drumul spre stadion este pavat cu copaci foarte inalti si rezistenti la vant. Superbi. Am luat cateva seminte, poate se prinde vreunul si la mine in ghiveci. Dar per total, raman la senzatia ciudata ca am simtit durerea inabusita a unor oameni care au trait candva acolo.
Trebuia sa-l mentionez pana acum pe Stefan, care desi a fost avertizat, a venit la Napoli numai cu o singura pereche de pantofi. Cred ca este destul sa spun ca a fost nevoit sa-si cumpere o pereche de adidasi (de firma) si probabil se va deduce ca in fiecare seara isi numara degetele de la picioare sa vada cate i-au mai ramas. Adevarul ca asa, in scris, urcusurile si coborasurile par mai simple decat in realitate :D. Ultima zi a ramas dedicata celebrei insule Capri. Am plecat "de-acasa" intr-un sulfet, am infruntat cateva picaturi de ploaie si le-am ignorat cu succes, am luat pe nerasuflate biletele pentru vaporul de 9:30, apoi am asteptat. Eram primii la scara vaporului si voiam sa prindem locuri bune :D. Evident, cele mai bune locuri au fost in picioare, undeva afara, de unde am admirat spectacolul oferit de nori si
soare in intrecerea lor de a lumina cand Napoli, cand Vezuviul, cand alte localitati de la tarm. Eram acolo cativa impatimiti ai artei, fie ca erau ei modele de fotografiat sau fotografi ;)) ba chiar si o mica pictorita care avea in geanta in loc de trusa de machiaj, trusa cu acuarele. Totuna :D.
Norii s-au risipit, vaporul a incetinit iar cand m-am uitat in fata lui am vazut o stanca mare, apoi cateva vaporase, dupa care s-au vazut si niste cladiri pe mal, care pareau toate vile( ulterior mi-am dat seama ca asa si erau :D ). Ati avut vreodata senzatia ca ati ajuns in Rai?
Am ales un traseu( evident, de mers pe jos) si am remarcat ca poti sa bati la picior toata insula intr-o zi( daca esti antrenat- pentru unii dintre noi sau daca nu stii unde esti condus-pentru altii )
Cred ca exista o singura sosea iar casele sunt presarate intre serpentine si poti strabate drumul printre ele, pe ulite inguste, pietruite. (Am remarcat ca stau f bine cu canalizarea). Cand am ajuns in centrul orasului eram deja la mijlocul insulei. Dar noi nu ne-am dus ca sa vizitam centrul cu magazine luxoase :D, ne-am continuat urcusul spre Arcul Natural, coborasul spre Faraglioni si ce mai urma... Dupa ce-am inch
eiat traseul am conchis: vedi napoli e poi (
muori) vedi Capri !!!
Laitmotivul acestei plimbari raman scarile si tot ce tine de a escalada o portiune de drum(oricat de mica/mare ar fi ea) pe jos. Ne-am intors intregi( unii mai intregi ca altii) si cum spuneam, pentru cineva care trebuie sa se intoarca din Napoli cu avionul, musai sa plece cu mult din timp, pentru ca aeroportul, pe cat de mic pare la venire, pe atat de lung si intortocheat e la plecare. Iar drumul catre Gate-uri trece fix prin duty free ... la propriu.
In loc de P.S. : Pentru cei care se gandesc ca n-ar merge la Napoli pentru ca e un oras plin de gunoaie, cam murdar si pe alocuri dubios: chiar sa nu mergeti! Daca insa reusiti sa va depasiti aceasta temere, Napoli si imprejurimile chiar merita toti banii ! Si dincolo de bani, merita trairile pe care le experimentezi vizitand fiecare loc in parte.
