Din ziua asta de-acum 33 de ani, ma uit in jurul meu si incerc sa ma bucur maxim de oamenii dragi pe care ii am. In acelasi timp ma-ncearca un sentiment mut de ce-as simti daca as afla ca nu mai sunt. E greu sa pleci, e si mai greu sa plece cineva de langa tine. N-am gandit intotdeauna asa cum o fac acum, sa ma pot bucura intr-o zi de 2 februarie si, in loc sa fiu trista si sa plang pentru ca a plecat, sa ma umplu de energie si sa ma incarc cu toata emotia si sentimentul ca undeva, exista o entitate care ma incarca si pe mine atunci cand am nevoie. Acum sunt mai puternica. Multumesc tata!
