De ziua numelui lui, al copilului :)

La multi ani minune cu nume frumos !! Sa ti-l porti sanatos si la fel de bucuros precum am fost noi cand l-am ales...impreuna cu tine - credem noi :) 

In trecere

Astazi, s-a mai inchis o lume. Cea in care Ea

a fost bunica mea, timp de 93 de ani( nu va obositi sa faceti calcule logice). Pentru mine nu e nici prea batrana, nici prea trecuta, nici prea ridata.

In loc de lacrimi, m-au podidit amintiri. Si i-am reunit din nou pe ai mei doi bunici din partea tatalui, in amintiri pentru care timpul nu a avut burete de sters. Mamaie (Mami), cea mai energica si mereu dornica sa fie totul "perfect" asa cum voia ea :). Pentru ea timpul nu s-a impartit niciodata in zi si noapte, pentru ca noaptea gatea si facea tot ce nu apuca sa faca ziua.  In casa bunicilor mei nu existau masuri mici. Ti-era pofta de-o gogoasa? Imediat aparea un lighean plin de gogosi pudrate cu zahar. Camara era acel loc "secret" din care mereu erau aduse bunataturi cu care, evident, eram rasfatata. Nimeni nu pleca din casa cu mana goala. Doamne, nimic nu se compara cu camara aia, era ca un sac fara fund. Si toate poftele imi erau indeplinite. Realizez (si) acum cat e de minunat sa existe acei bunici care te rasfata nelimitat, ca nu exista lucru pe care ti-l poti imagina, copil fiind, pe care sa nu ti-l indeplineasca. Evident, vorbesc despre niste pofte care, pe vremea aceea, se reduceau la multe bunataturi si lucruri pe care le inventa bunica sau bunicul, pentru a-mi face ocupatie.  Imi amintesc totusi cat de mult o necajeam pe mama fiindca voiam sa raman la bunici. Am inventat o data, dupa ce luasem masa, ca mi s-a umflat asa de tare burta incat nu ma mai cuprinde fusta, sa pot pleca acasa. Saraca mama. Dar eu eram copilul rasfatat care saream in asternuturi moi si care miroseau apretat a curat, faceam baia de seara dupa ce juma' de zi incalzeau apa in boiler si permanent era cineva treaz la orice ora pentru a rezolva orice apare. 

Apoi casa era mereu un du-te vino. Mereu venea cineva in vizita, ca pe vremuri, la o dulceata sau un serbet. Si o sueta. Cat de bun putea sa fie serbetul de trandafiri facut de doamna Evy... Poate era singurul lucru pe care nu-l facea bunica. 

Imi amintesc de multe adunari cu multi oameni. Casa roia si mirosea a mancaruri multe si bune. Bunica era foarte credincioasa si facea totul dupa oranduielile bisericesti. Din pacate, acele adunari erau din cauza ca-l pierdusem pe tata. Dar eu, copil fiind, ma bucuram ca vad multi oameni cunoscuti ca se aduna, destul de des. 

Mamaia mea a fost intotdeauna subtirica si zvelta. Foarte eleganta, desi mereu imbracata in negru, avea o geanta tot neagra in care gaseai o batista, portofelul si mereu cateva lumanari. In tinerete a fost aleasa regina balului. Avea si de ce. In camera de zi troneaza si azi tabloul cu bunicii la nunta lor. Zici ca sunt din filme. Parol!  

 Zambesc, pentru ca amintirile-mi vin gramada si nu pot scrie acum romane. Sunt si bune si mai putin bune, dar tot ce stiu este ca am fost una din cele mai iubite nepoate.

     

Bunicul (Papa), croitor vestit la timpul lui, a fost cel mai "in banca lui" de cand il cunosc. Vorbea putin, dar ce trebuie. Avea extrem de multe "glume-n program", iar una care mi-a ramas in minte e ca, povestindu-i odata ca am fost la un film, mi-a spus cu zambetul lui serios asa " vezi-ti draga de treaba, astia-s cai verzi pe pereti" :). Semana un pic cu Stefan Mihailescu Braila si multi il intrebau pe la coada( caci pe vremea aia se statea la multe cozi) daca sunt rude, iar el raspundea fara ezitare: "Da Dom'le, suntem frati" :D. Avea scaunul lui, la fereastra, in spatele masinii de cusut. Intotdeauna imi facea cu mana pe geam cand veneam sau plecam, de dupa perdeaua trasa doar un pic, cat sa il pot vedea. Sunetul masinii de cusut il aud si-acum, atat de mult am petrecut in "atelierul" lui. Pentru cunoscatori masina Singer... si ceasul din perete, o pendula cu un "tic-tac" inconfundabil. Toate astea imi sunt intiparite clar si cu litere mari.

 Si banca din curte, pe care il gaseam de multe ori vara, stand la plaja si ascultand un meci la un radio mic cu husa din piele maron. Desi stadionul era oarecum in spatele casei :). 

Toate lucrurile sunt si acum la locul lor. Bucataria de vara, cu scara improvizata dintr-o piatra gen bordura, tocita de cate ori a fost calcata, langa care mai e delimitata si acum gradinita in care bunicii cresteau odata gaini; beciul cu multe trepte in jos, in care tronau saci intregi de cartofi, borcane cu muraturi si butoaie de lemn cu diverse, banca din curte, tabloul din perete, dar, defapt, nimic nu mai e la fel. Doar amintirile vor ramane aceleasi, de fiecare data cand privesc toate aceste lucruri.

Viata insa e facuta astfel incat sa cream mereu amintiri pentru noi si pentru cei dragi noua. Un suflet pleaca dintre noi sa ne vegheze alaturi de cei care-l asteapta, in timp ce altul implineste 1 an si 9 luni de cand a venit la noi.  Si eu mi-am cunoscut o strabunica. Si Alexandru si-a cunoscut o strabunica. 

Mergi cu bine Mamaie! Stiu ca vei stii intotdeauna de noi. Iar noi te vom avea mereu in amintirile noastre.

Si spune-i lui tata ca si eu il iubesc! ;) :)