Aseara am plans asa cum n-am mai plans de cand ma rugam la Maica Domnului sa am lapte ca sa-mi pot alapta copilul. De cand am ramas insarcinata mi-am dorit sa fac doua lucruri: sa nasc natural si sa alaptez. Primul nu s-a implinit desi am sperat pana in a 7-a ora de travaliu, fara nici o anestezie.
La cateva minute dupa cezariana insa, am simtit pe pielea mea ce inseamna "ora magica", adica momentele acelea in care bebelusul, care in urma cu cateva minute inca iti batea semnale morse prin burtica, se agita acum de partea cealalta a burticii zbatandu-se cu aceeasi inversunare si insistenta, cautand cu gura lui mica sursa de hrana, o apuca bine si incepe sa suga. Nu stiu altele cum sunt, dar pentru mine tot ce tine de momentul sarcinii si al nasterii e o poveste despre care ma puteti intreba la orice ora si am sa ma gandesc/vorbesc cu cel mai mare drag.
Alaptarea nu a fost prea simpla pentru mine, care sunt "sensibilitatea intruchipata". 2 luni jumate de rani, sange si dureri inimaginabile, lucruri despre care mi-ar fi prins bine sa fi stiut ca asa vor fi, dar nimeni nu prea vorbeste despre asta. Sau precizeaza, printre altele, ca ar fi bine sa ai si o crema pt sani. Nu e de ajuns. Imi dau seama acum ca nici eu n-am vorbit. Sau am vorbit, strict cu prietenele care erau insarcinate si se pregateau sa nasca. Dar acum pot spune cu mana pe inima: Inceputul in alaptare nu e simplu, riscul de a face rani e aproape iminent, canale infundate, sani angorjati, masaje sub dus(si nu te gandi la relaxare), foi de varza, dureri de nu stii ce ti se intampla(ca sa ma exprim frumos) dar dragelor! : Alaptarea este primul lucru esential din viata copilului tau, care depinde doar de tine sa i-l oferi. Fara sa-ti dai seama insa, este si primul lucru esential in viata ta de mama! Doreste-ti, informeaza-te si apoi crede cu toata fiinta ta ca NU faci parte din cele 2% mame care nu pot alapta.
Cu primele lacrimi in ochi am sperat sa pot alapta macar 1 luna jumate, apoi 3 luni. Hai, macar 6. Uite-ma ajunsa la 1 an si 10 luni si as mai duce-o, daca juniorul n-ar fi mai zdravan ca mine, cantarind mai mult de un sfert din greutatea mea. Iar eu, de obosita, nu mai am energie sa-l alerg prin parc :). Mi-am dorit autointarcare, dar simt ca este deja la varsta la care intelege ce n(i) se intampla. Spre linistea mea sufleteasca, nu a trebuit sa induram nopti de urlete disperate. Dar momentul asta e unul din cele mai grele momente prin care am trecut de cand sunt mama. Iar astea (sper) sunt ultimele lacrimi din perioada de alaptare.
Am multumit zilnic tuturor celor care m-au sprijinit in "zbaterea"
mea legata de alaptare. Pentru ca m-au ajutat sa-mi implinesc o dorinta pe care o aveam teoretic, iar practica a dovedit ca era o dorinta care trebuia sa se indeplineasca. Experienta alaptarii este unica si nici macar pozele nu pot descrie ceea ce simti. Dar pentru mine pozele astea activeaza niste amintiri magice.
Recomand:
Facebook : Grupul Alapteaza!
Consilieri de alaptare, site www.alapteaza.ro
P.S. Pozele fac parte din arhiva personala si imi doresc sa nu fie preluate sau publicate altfel decat in contextul actual.
